Posts Tagged ‘Cafeaua de joi’

Cafeaua de joi 20 | Mai in gluma …

Thursday, November 22nd, 2012

Cafeaua de joi, mai in gluma... mai in serios... Adrian Lazau Photography Oradea

E Joi. E Cafeaua de Joi. Mai in gluma … mai in serios … despre limite…

Mai in gluma …

“Un fotograf se simte rau avand dureri mari de cap. Merge la un medic, iar acesta ii face o radiografie craniana. Putin incurcat isi anunta pacientul:

-Am sa iti dau doua vesti: una buna si una rea.

-Pai incepeti cu cea rea.

-In radiografie ti-a iesit o tumoare neoperabila enorma!

-Vai de mine si de mine, facu sfarsit fotograful… dar vestea cea buna care e? Mai e o speranta?

-Vestea cea buna e ca pot scoate tumoarea cu Photoshop-ul!”

🙂

Si acum serios … cine nu a auzit de Photoshop? Stim ca majoritatea vedetelor nu arata la fel de bine in relitate cum arata in editoriale. Stim ca slabeste, mareste, da volum … si face multe alte “operatii estetice digitale”. Dar asta ne dorim in fotografia de nunta? Pana unde se merge cu photoshopu-ul in fotografia de nunta?

Fiecare fotograf are o limita, data nu neaparat de timp ci mai mult  de propriile credinte in ceea ce inseamna fotografie de nunta. Pentru ca fotografia nu este matematica, nici fotograful de nunta nu este savant, ci un artist subiectiv care isi exprima viziunea lui, felul cum el a vazut si simtit nunta voastra. Cam la fel si cu photoshop-ul…  Face minuni, dupa cum am spus, dar adevarata minune in ziua nuntii este realitatea, care este muuult prea frumoasa pentru a o deforma. Binenteles ca nu suntem contra, dar respectam mult prea mult realitatea si frumusetea fericitului eveniment pentru a o deforma.

Daca ne este permisa exagerarea, prin deformatie putem intelege sa punem corpul Madonnei si buzele Angelinei Jolie miresei noastre, care cu siguranta este mult mai frumoasa decat marile dive 🙂 … Nu in asta consta adevarata arta a fotografului de nunta. Este oricum mult mai simplu si mai frumos sa sa punem in evidenta trasaturile frumoase ale fiecarei perechi.Vedem bine… ne bucuram si ne mandrim cu asta si doar  asta fotografiem. Realitatea.

Am stabilit ca Photoshopu-ul poate face multe, dar singurul lucru care nu poate sa il faca este sa puna fericirea, emotia si bucuria pe fetele voastre. Exact asta face o fotografie de nunta reusita: miri indragostiti si fericiti si un fotograf bun care sa destinda atmosfera si sa stie sa redea sentimentele, si sa dea acea valoare de nemasurat fotografiei. Iar la asta nu ajuta Photoshop-ul si nici macar un aparat bun…

Iar apropo de aparat, inchei in aceeasi nota vesela cu care am si inceput… concluziile sigur le puteti trage singuri.

“Un fotograf se intoarce dintr-o expeditie in Tibet. Soacra-sa il suna si il invita la cina, spunind sa ii aduca si ei sa vada “pozele alea”. Neavind de ales, omul selecteaza si printeaza cateva din cadrele care i se par cele mai reusite, si pleaca sa onoreze invitatia.

Soacra se uita la poze, si zice: “Da, frumoase poze, cred ca ai avut un aparat foarte bun!”. Omu’ zice “multumesc” si incepe sa manance. Dupa cina, soacra intreaba: “Ei, ti-a placut mancarea?”. “Da, gustoasa, cred ca ai un aragaz si niste tigai foarte bune!”

🙂

Alice si Adrian Lăzău | Joy of Love

Articole recente din aceeasi categorie:

         

Cafeaua de joi 18 | Bugetul fotografiei de nunta

Thursday, November 8th, 2012

Despre bugetul alocat fotografiei de nunta. Cum sa economisesc fara sa renunt la calitate.

Bunaaaa dimineata!

Nu, nu e o greseala, Cafeaua de Joi a revenit cu acelasi elan si forta cu care v-am obisnuit lunile trecute.  Nu ne-am auzit de mai bine de o luna si am inceput sa simtim lipsa cafelelor de joi servite impreuna cu voi.  Si se pare ca nu doar noi le-am simtit lipsa… caci am fost “mustrati” de foarte multi dintre voi datorita absentei articolelor de joi. Aveti dreptate! Ne-am stans fortele si continuam sa ne revedem de acum in fiecare saptamana. Subiectul de azi … off … Bugetul … Bugetul nuntii… Bugetul alocat fotografiei de nunta….

Complicat subiect, mai ales in vremurile de azi, cand nimeni nu mai e dispus sa arunce cu banii. Probabil chiar aveam nevoie de o criza economica de asemenea proportii pentru ca noi toti, sa invatam sa chibzuim fiecare banut sa il folosim cat mai eficient. Cu atat mai mult in cazul organizarii nuntii, care implica pe langa mult consum de energie si un adevarat efort financiar. Una din resursele de care trebuie sa abuzati din plin este TIMPUL – care de aceasta data va este cel mai bun prieten!

Putem privi stabilirea bugetului nuntii la fel ca organizarea unui buget al familiei – cu care urmeaza in curand sa va confruntati,si putem considera importanta o stabilire a prioritatilor si a valorilor. Stabiliti un calendar pe luni si achitati in fiecare luna cate ceva. Asfel aveti timp suficient sa va documentati si sa mentineti un echilibru al cheltuielilor.

Imediat cum spuneti “da”, trebuie sa va puneti pe treaba si va interesati ce doriti, ce va place si care sunt preturile. Daca va place ceva, nu taiati imediat un furnizor care vi se pare initial scump ci incercati sa aflati ce ofera in plus fata de altii si ce modalitati de plata accepta. Nu cadeti in capcana preturilor mici, care de cele mai mute ori inseamna o calitate scazuta a serviciilor. Atentie la ce faceti compromisuri si ce este valoros pentru voi! Incarcati sa stabiliti un buget cat mai realist care sa cuprinda toate cheltuielile, nu le subdimensionati si documentati-va mult.

Atat in cazul fotografului de nunta pe care il preferati, dar si in cazul altor furnizori de servicii, incercati sa va intalniti personal si sa aflati detaliat ce servicii ofera si care este pretul pe care il cere in schimb… O varianta de incadrare in buget este stabilirea unui avans mai mic sau posibilitatea achitarii acestuia intr-un mod cat mai rezonabil voua. Totce trebuie sa faceti este sa fiti sincer cu fotograful de nunta cu care va intalniti si sa incercati sa gasiti impreuna o modalitate financiara acceptabila, fara sa fiti nevoiti sa va reduceti pretentiile.

O alta economie reala pe care o puteti face cu fotografia de nunta este renuntarea la sedinta foto de dupa nunta. Excluderea acesteia se poate realiza doar in cazul in care programul zilei nuntii permite efectuarea sedintei foto de cuplu in aceeasi zi. Estimam ca doua ore lasate la dispozitie pentru asa ceva sunt suficiente, asta in cazul in care sedinta foto se poate face local. Totul se rezuma la o buna organizare. In plus, daca considerati ca nu e suficient, sau daca nu va saturati de aceasta experienta puteti cere ulterior nuntii – cand tensiunile emotionale si financiare se mai relaxeaza, o sedinta foto dupa nunta, unde si cum doriti voi.

Spor la treaba, cheltuiti cu cap si ne revedem saptamana viitoare!

Alice si Adrian Lăzău | Joy of Love

Articole recente din aceeasi categorie:

         

Cafeaua de joi 17 | 5 Trucuri

Thursday, September 20th, 2012

5 trucuri pentru fotografii de nunta reusite la Cafeaua de joi cu Alice si Adrian Lazau

Atat in calitate de fotografi, cat si in calitate de fosti miri, am invatat cateva mici trucuri pentru ca toate fotografiile voastre de nunta sa fie minunate.

5 trucuri pentru fotografii de nunta reusite la Cafeaua de joi cu Alice si Adrian Lazau

Fotograful nuntii voastre va va insoti toata nunta si va va fotografia nu doar sedinta foto ci intreaga poveste a nuntii, imortalizand toate emotiile prin care voi veti trece. Acesta activitate se numeste fotojurnalism si nu poate fi controlata decat in mica masura de fotograf. Chiar daca frumusetea acestor fotografii porneste de la a angaja un fotograf foarte bun, care sa reuseasca sa surprinda nu doar evenimentele pur si simplu, ci si emotiile celor fotografiati, exista cateva trucuri care le puteti pune in aplicare chiar voi, pentru ca fotografiile voastre sa fie pline de suflet, de iubire si fericire.

Relaxeaza-te. Relaxati-va cu totii! Cu toate ca sedinta foto dinainte de nunta are rolul de a va acomoda cu prezenta fotografului… din pacate aceasta nu asigura si acomodarea cu stresul din ziua nuntii. In ambele familii starea de stres trebuie sa se modifice in fericire iar pentru asta, de multe ori ajuta o rugaciune si … un pahar de vin inchinat cu toata familia. Incercati sa faceti asta inainte de inceperea derularii evenimentelor, posibil sa va ajute foarte mult atat pe voi cat si pe familiile voastre.

5 trucuri pentru fotografii de nunta reusite la Cafeaua de joi cu Alice si Adrian Lazau

Traieste momentul. Toate fostele mirese iti vor spune ce repede a trecut ziua nuntii si sa treci peste orice imperfectiuni sa te bucuri de aceasta zi. Lasa fotograful sa te vada bucuroasa si savurand fiecare moment!

Fara Frica. Da, porti o superba rochie de mireasa … dar cu toate ca e alba nu iti fa griji, nu e asa de sensibila cum crezi. Simte-te bine cu ea si nu te sfii sa faci orice iti doresti.

Fiti naturali. Chiar daca nu realizati acum, veti observa cu timpul, ca fotografiile de la nunta va vor transmite peste ani sentimentele traite de voi in acea zi. Fiti naturali si fericiti, asa vreti sa va vedeti in fotografii, nu?

5 trucuri pentru fotografii de nunta reusite la Cafeaua de joi cu Alice si Adrian Lazau

Pregatiti-va pentru neprevazut. Nu uitati nici o clipa care este scopul nuntii! Scopul este sa va uniti destinele pentru ca de acum inainte veti forma o singura familie. Nunta nu se face pentru a avea tortul perfect,  aranjamentele florale cele mai frumoase sau petrecerea cea mai reusita. Asteptati-va  ca unele mici detalii sa nu mearga tocmai cum ati planificat… cu toate astea … fiti fericiti… pana la adanci batraneti!

Alice si Adrian Lăzău | Joy of Love

Articole recente din aceeasi categorie:

         

 

 

Cafeaua de joi 16 | Cu drag… pentru voi

Thursday, September 13th, 2012

Betty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau Photography

Cafeaua de joi din aceasta saptamana va propune un  exercitiu de  imaginatie… cu siguranta va mai amintiti Albumul de la sfarsitul liceului. Va trec acum prin minte fragmente de amintiri din acele momente de final cand faceati schimb de albume si va scriati unul altuia. Acesta functioneaza ca o masina a timpului care va tranpune in acele timpuri, facandu-va sa retraiti toate acele sentimente si sa va doriti sa fiti din nou in acele timpuri…

Betty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau PhotographyBetty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau PhotographyBetty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau Photography

Acum ganditi-va cum ar fi sa puteti retrai oricand sentimentele  si emotiile zilei nuntii si sa puteti citi tot ce si-au dorit pentru voi invitatii, prietenii si familia – toti oamenii dragi care au fost alaturi de voi. Guestbook-ul nuntii voastre (Cartea de oaspeti) este cel care oricand va poate transpune in acea zi minunata in care ati inceput sa fiti o familie. Si pentru ca este un inceput de viata impreuna, primele voatre fotografii legate de nunta – cele de la sedinta foto dinainte de nunta– sunt cuprinse frumos si elegant intr-un design special gandit pentru a alcatui acest guestbook, avand astfel un efect mult mai puternic asupra sentimentelor degajate de acesta peste ani.  In plus, acestuia i se  va alatura albumul de nunta, completand povestea nuntii intr-un mod cat se poate de elegant.

Betty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau PhotographyBetty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau PhotographyBetty si Cristi - carte de oaspeti pentru nunta, Guest Book Adrian Lazau Photography

Din fotografiile dinainte de nunta am creat pentru Betty si Cristi guestbook-ul nuntii lor, carora le multumim pentru amabilitatea de a ne lasa sa il fotografiem si rasfoim.

Alice si Adrian Lăzău | Joy of Love

Articole recente din aceeasi categorie:

         

Cafeaua de joi 15 | Rochia perfecta

Thursday, August 30th, 2012

Ce va trece prima data prin gand cand auziti cuvantul nunta?… Probabil majoritatea veti raspunde ca si mine, care imi sare gandul la o mireasa imbracata in rochia pe care a visat-o dintotdeauna. Sunt fete care de mici copile asteapta cu nerabdare sa imbrace rochia lor de mireasa, dar cand insfarsit vine momentul alegerii acesteia realizeaza ca nu e o misiune deloc usoara… Despre asta vreau sa povestim astazi la cafeaua de joi, despre rochia perfecta de mireasa…

Cred ca e de la sine inteles ca rochia de mireasa o vei purta o singura data, vei fi in centrul atentiei si tu vei fi regina balului. Probabil ca dintre toate alegerile care trebuiesc facute in pregatirea nuntii aceasta este cea mai grea. Parerea mea, ca fosta mireasa dar acum si ca fotograf de nunta, este ca rochia de mireasa trebuie sa fie nu doar cum ai visat-o de mic copil ci si cea care iti va scoate in evidenta trasaturile cele mai frumoase.

 Toate suntem diferite, din fericire 🙂  si pentru fiecare dintre noi exista acea rochie care ni se potriveste cel mai bine. Cum o gasim… in primul rand ai nevoie de sfaturi, dar nu de la oricine. Cand iti cauti rochia de mireasa ar fi cel mai bine sa nu mergi cu mama care probabil iti va spune cu ochii inlacrimati ca in toate arati minunat si nici cu prietenele tale grabite care abia astepta sa va odihniti la o cafea. Cel mai bine este sa mergi cu o prietena foarte critica si obiectiva care iti va spune fara jena ce te avantajeaza si ce nu.

Sa nu cadeti nici in plasa vanzatorilor care de dragul de a cumpara de la ei va vor sfatui gresit sau nepotrivit. Cel mai bine ar fi sa cereti sfaturi de la cunoscatori, croitori sau designeri vestimentari, care in functie de corpul vostru vor sti ce sa va recomande. In orice caz probati cat mai multe modele si nu va jenati sa spuneti ca nu v-ati hotarat sau ca doriti unele modificari.

Venind vorba de rochia lor, multe dintre miresele pe care le-am fotografiat ne-au marturisit ca in momentul in care au vazut rochia au stiut ca aceasta va fi aleasa. E un fel de dragoste la prima vedere… un click care te face sa astepti cu nerabdare ziua in care vei radia de fericire cand o vei purta. Daca pe langa acest click se intampla sa se potriveasca si cu structura corpului tau, atunci aceasta este aleasa. Daca din pacate, nu ti se prtriveste, incearca sa alegi ce te-a vrajit la ea si sa o combini cu cea care te avantajeaza pe tine. Nu e usor dar rezultatele vor fi pe masura efortului.

Deci, ce inseamna perfect cand vine vorba de rochia de mireasa… depinde de fiecare in parte, de caracterul si corpul fiecarei viitoare mirese. Important e ca ea exista … asteapta doar sa o gasesti. Bafta!

Alice si Adrian Lăzău | Joy of Love

Articole recente din aceeasi categorie: